Săptămâna Diplomației UE pentru Climă și Energia verde

Odată cu schimbările climatice se intensifică valurile de căldură și incendiile care devastează teritorii tot mai mari.

Incendiul din Grecia, din vara acestui an, este considerat cel mai mare din ultimii 23 de ani de pe teritoriul UE. Peste 170.000 de hectare de păduri și terenuri au fost mistuite de flăcări — o suprafață de 14 ori mai mare decât cea a orașului Chișinău.

În Republica Moldova, în 2022 a fost înregistrat un număr record de incendii de vegetație uscată, peste 9.000 de cazuri documentate, care au afectat o suprafață de aproape 55.000 de hectare. Într-o singură zi din martie au avut loc în jur de 500 de incendii.

Condițiile climatice, cum ar fi temperaturile înalte, solul foarte uscat din cauza lipsei precipitațiilor și vântul puternic, ar fi principala cauză a incendiilor record, alături de incendierea intenționată a miriștilor și neatenția.

Drept urmare, are de suferit biodiversitatea, fertilitatea solului și calitatea aerului. Urgența de a acționa nu a fost niciodată mai clară. Împreună avem puterea de a produce o schimbare. În cadrul Săptămânilor Diplomației UE pentru Climă și Energia Verde, ne unim forțele pentru a sensibiliza și a acționa!

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email