Învață Antreprenoriatul Tehnologic la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul cu Startup Academy UNI

Talentul, potențialul și aspirațiile tinerilor din orașul Cahul sunt premise care permit dezvoltarea sectoarelor dinamice și profitabile ale economiei naționale. Iată de ce, TEKWILL își centrează eforturile pentru încurajarea antreprenoriatului în rândul noilor generații. În anul de învățământ 2021-2022, cu suportul proiectului în  Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul va fi predat antreprenoriatul – una dintre direcțiile de investiții ale proiectului, cu suportul partenerilor de dezvoltare USAID și Suedia.
Programul cuprinde un curs amplu, privind dezvoltarea de afaceri tehnologice și trendurile ecosistemului. Mentori specializați în domeniile IT, business și startup-uri vor ghida participații în crearea unui business de la idee la aplicare. Pe durata acestuia, studenții vor fi familiarizați cu managementul strategic, planificarea financiară, marketing-ul, pitch-ul, atragerea investitorilor etc. Cursul va fi predat în limba engleză, iar procesul educațional va presupune o abordare mixtă de lucru în grup, dar și individual, tinerii fiind stimulați să studieze și să aplice cunoștințele în afara orelor. Participanții vor fi selectați în funcție de ideea generată, nivelul de cunoaștere a limbii engleze și motivația de a participa în program.
Doritorii de a se înscrie la proiect trebuie să completeze până pe 19 septembrie.

Completează formularul aplicare aici FORMULAR de aplicare Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul
Programul intensiv se desfășoară în 12 module, timp de 13 săptămâni și va culmina cu un Demo Day.

Modulele pe care le vor parcurge studenții sunt:
1. Descrierea ecosistemului de Startup din Moldova
2. Evaluarea unei idei și Analiza competitivă.
3. Segmentarea audienței țintă.
4. Customer Development.
5. Problem/Solution Fit. Problem
6. Problem/Solution Fit. Solution
7. Modele de monetizare și finanțe. UNIT economics.
8. Vânzări – ce înseamnă, structura, unelte necesare.
9. Business modeling. Lean Canvas.
10. Echipa – roluri, unelte și sfaturi necesare.
11. Venture Investments. Tipuri de investiții.
12. Presentation skills.

Săptămâna a 13-a va întâmpina studenții cu Demo Day.
Obiective de învățare sunt înțelegerea procesului de creare a afacerilor, identificarea, evaluarea și definirea oportunităților de afaceri și dezvoltarea unui plan de afaceri care va avea ca scop „vânzarea” ideii către potențialii investitori.
„Startup Academy” parte a programului Startup Moldova este o inițiativă educațională dedicată actualilor și potențialilor antreprenori, care este dezvoltată în cadrul Proiectului TEKWILL, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Suediei. Obiectivul de bază al Proiectului „Tekwill”, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale membrilor societății, dar și a potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu cererea de pe piața IT.
Înscrie-te la program, până pe 19 septembrie, mai jos. Completează formularul aplicare mai jos.
FORMULAR de aplicare Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul
Te așteptăm la program!

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email