CONTRACT DE PARTENERIAT ÎN CADRUL CONSORȚIULUI ACADEMIC UNIVERSITAR

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI

La 17 martie 2021, la inițiativa Universității de Stat din Moldova (USM) împreună cu partenerii: Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul (USCH) și Institutul Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” al Serviciului de Informații și Securitate (INIS SIS R.M) au încheiat un contract de parteneriat, în cadrul Consorţiului academic universitar „Şcoala Doctorală de Științe Sociale și ale Educației”.
Importanța stabilirii unei astfel de cooperări între sistemele de învățământ superior din Republica Moldova constă în formarea personalităților cu spirit de inițiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoștințe și competențe necesare pentru angajare pe piața muncii, dar și independeță de opinie și acțiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naționale și universale asumate.
Ținta acestui parteneriat este orientat spre obținerea și valorificarea rezultatelor științifice prin coordonarea și stimularea activității în domeniile cercetării și inovării, realizate prin generarea de noi idei și implimentarea tehnico-științifică a acestora.

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email