Atelier al coordonatorilor Centrelor de Informare UE și ai Eurocluburilor!

În data de 30 iunie — 1 iulie 2022 s-a desfășurat Atelierul Coordonatorilor Centrelor de informare UE și Euro Cluburulor din Republica Moldova, organizat de Proiectul ”Comunicare Strategică și suport pentru mass media din Republica Moldova” – StratCom, finanțat de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, al cărui obiectiv general este de a sprijini implementarea cu succes a reformelor democratice în Republica Moldova, prin vizibilitatea sporită a asistenței UE acordate Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic.
Din cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, la acest atelier a participat Elena Mandaji – Coordonator al Centrului de Informare UE.
În cadrul Atelierului au fost trecute în revistă activitățile Rețelei de Centre de Informare ale UE și ale Euro Cluburilor din republică în anul academic, ce s-a încheiat, și trasate sarcini pentru noul an.
Au fost discutate perspectivele de transformare a Centrelor și Cluburilor existente în Centre de resurse în vedere extinderii activităților în contextul obținerii de către țara noastră a statutului de candidat pentru aderare la UE.

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email