Search
Close this search box.

Prima săptămână de Training of Trainers (TOT)  în Inginerie Mecanică în cadrul proiectului european NeedEDU4.0

În perioada 22 — 25 octombrie 2024, s-a desfășurat prima săptămână de formare a formatorilor (Training of Trainers – ToT) în cadrul proiectului „Enhancing Mechanical Engineering Education in Moldova for Industry 4.0” (NeedEDU4.0), acord de grant 101128623, ERASMUS-EDU-2023-CBHE-STRAND-2, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul ERASMUS+.

Acest eveniment important a fost găzduit de Universitatea Tehnică a Moldovei.

Prima etapă de instruire s-a concentrat pe două domenii: „Mecanica avansată” și „Materiale pentru procese de fabricație avansate”.

Această rundă de instruire a fost coordonată de domnul dr. Paul Michael BAN de la Universitatea RWTH din Aachen, Germania.

Membrii proiectului care au participat din partea Universității Tehnice a Moldovei, Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, au avut ocazia să colaboreze pentru identificarea tematicilor esențiale care vor fi incluse în disciplinele din noul program de master interuniversitar, adaptate la cadrul Industriei 4.0, includerea unor metode noi active de învățare, predare și evaluare prin utilizarea tehnologiilor digitale și dezvoltarea unui concept de implementare a programului de studii de masterat în format de învățare mixtă.

Scopul principal al proiectului este de a moderniza educația în inginerie mecanică din Republica Moldova, adaptând-o la cerințele Industriei 4.0.

Această instruire a urmărit asigurarea compatibilității programului de formare cu viitorul program de master interuniversitar și consolidarea competențelor didactice ale participanților.

Din partea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul au participat:

BUNEA Marina, dr., conf. univ., Catedra de Inginerie și Științe Aplicate;

VÎȘCU Irina, drd, asist. univ., Catedra de Inginerie și Științe Aplicate;

PETCU Valeriana, dr., conf. univ., Prorector activitate didactică, calitate şi parteneriate de formare profesională;

NICULITA Anna, specialist Serviciul Relații externe și Mobilitate academică.

 

Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial al proiectului: https://neededu.utm.md/

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email