În cadrul programului, doamna Svetlana Bîrlea a reprezentat Republica Moldova alături de participante din statele Balcanilor de Vest, contribuind la schimbul de experiență și la consolidarea dialogului regional în domeniul securității cibernetice. Toate activitățile programului la care a participat s-au desfășurat în instituții, organizații și centre de referință din Denver, Boston și Washington, D.C., incluzând întâlniri, workshop-uri, sesiuni de formare și discuții cu experți recunoscuți în domeniu.
Participarea la acest program are o relevanță deosebită pentru universitate, prin alinierea la bune practici internaționale și facilitarea transferului de cunoștințe, care vor fi valorificate în procesul educațional și în inițiativele dedicate consolidării securității digitale la nivel universitar.
În perioada următoare, cunoștințele și competențele dobândite vor fi integrate în activități academice prin dezvoltarea de resurse educaționale, organizarea de sesiuni de instruire și promovarea unei culturi a securității digitale în rândul studenților și al personalului universitar.
Universitatea își reafirmă astfel angajamentul pentru dezvoltarea continuă a calității educației și pentru pregătirea specialiștilor capabili să răspundă provocărilor actuale ale mediului digital.
#educatie #cybersecurity #rezilientadigitala #cooperareregionala