Search
Close this search box.

Gala Cercetătorilor – recunoașterea performanței în cercetarea științifică

Cu prilejul Galei Cercetătorilor, organizată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, este subliniat rolul strategic al cercetării științifice în dezvoltarea sistemului educațional, a inovării și a progresului socio-economic.
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul se alătură acestui demers de recunoaștere a excelenței științifice și aduce în atenție rezultatele notabile obținute în anul 2025 de cadrele sale științifico-didactice, prin atragerea de finanțări pentru proiecte competitive la nivel național și internațional.
📍În anul curent, universitatea a obținut finanțare pentru 3 proiecte de cercetare:
🔹„InnoScEnCE – AI-Empowered Innovation in Natural Science and Engineering for the Circular Economy”, finanțat prin Programul-cadru al Uniunii Europene Horizon Europe;
🔹un proiect finanțat de ANCD, „Interogații ontologice privind alinierea politicii de dezvoltare regională a Republicii Moldova la standarde europene” a obținut cel mai mare punctaj acordat propunerilor în cadrul direcției strategice „Procesele social-politice actuale: tendințe, paradigme, perspective”;
🔹„Exploatarea potențialului bioactiv al subproduselor de la procesarea fructelor pentru creșterea funcționalității produselor alimentare (BYPROFUN)”, finanțat prin Programul PN-IV-PCB-RO-MD, în cooperare internațională, având ca parteneri Universitatea din Craiova și Universitatea noastră.
Prin aceste realizări, Universitatea își consolidează poziția în Spațiul Național și European al Cercetării, demonstrând capacitatea instituțională de a atrage finanțări competitive și de a susține activitatea științifică de înaltă calitate.
🙏Universitatea exprimă apreciere deosebită tuturor cadrelor științifico-didactice și cercetătorilor implicați, pentru profesionalismul, rigoarea științifică și angajamentul manifestat.
#GalaCercetătorilor #USC #Cahul #CercetareȘiInovare #HorizonEurope #ANCD #EITHigherEducation #InnoScEnCE

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email