În perioada 27.10 – 18.11. 2025, în cadrul Centrului de Formare Continuă a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul s-au desfășurat cursurile de perfecționare, modulul Psihopedagogie (10 credite) la care au participat cadrele didactice de la IP Gimnaziul „Mihai Sadoveanu” din satul Vadul lui Isac și IP Gimnaziul „Alexei Mateevici” din satul Manta, raionul Cahul.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul Programului Național „Investim în profesori”, 2025
Cursurile au inclus 75 de ore de contact direct cu formatorii, 100 de ore de studiu individual, 35 de ore de follow-up și 90 de ore de consiliere / mentorat.
Curriculum modular a programului a inclus unități de conținut în dependență de necesitățile instituției:
Educația incluzivă și gestionarea diversității în școli
B. Inteligența emoțională și bunăstarea cadrelor didactice și a elevilor
C. Managementul clasei de elevi și motivația învățării
D. Prevenirea și gestionarea bullying-ului în școli.
Mulțumim mult formabililor pentru participare, activism și colaborare!
Mulțumim formatorilor pentru experiența valoroasă de învățare, cunoștințele și abilitățile de dezvoltare profesională.

