Search
Close this search box.

Ceremonia de Absolvire a Universității Vârstei a Treia

Astăzi, 𝟏𝟕 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓 a avut loc Ceremonia de Absolvire a Universității Vârstei a Treia din cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.🎓
Am celebrat nu doar o reușită academică, ci și un exemplu viu al învățării continue, al curajului și al pasiunii pentru dezvoltare personală, indiferent de vârstă.
✨Felicitări cordiale, stimați, absolvenți ai 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐕𝐚̂𝐫𝐬𝐭𝐞𝐢 𝐚 𝐓𝐫𝐞𝐢𝐚, sunteți un model de înțelepciune, empatie, frumusețe și tandrețe! Vă dorim ca această reușită să fie doar începutul altor împliniri. Ați demonstrat că vârsta nu este o limită, ci un avantaj — pentru că inimile deschise, mințile curioase și spiritul activ nu cunosc hotare.
📍Această activitate a fost realizată în cadrul proiectului „𝐂𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐯𝐚̂𝐫𝐬𝐭𝐧𝐢𝐜𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐫𝐞𝐟𝐮𝐠𝐢𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐢̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐫𝐚̂𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆”, cu sprijinul 𝑈𝑁𝐹𝑃𝐴 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑎, 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑢𝑛𝑐𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑃𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑆𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝐹𝑢𝑛𝑑𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑐𝑒𝑙𝑙, și 𝐴𝑂 „𝐶𝐴𝑆𝑀𝐸𝐷”, cu suportul financiar al 𝐺𝑢𝑣𝑒𝑟𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑖 𝐵𝑟𝑖𝑡𝑎𝑛𝑖𝑖.
✨Stimați parteneri, Vă suntem recunoscători pentru contribuția esențială adusă în viața seniorilor noștri!

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email