Astăzi, 10 decembrie 2025, s-a desfășurat cea de-a doua zi a cursului național „Etică și integritate academică” în cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
Cursul a fost elaborat sub egida Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC), la recomandarea Comisiei Uniunii Europene, în contextul procesului de aderare la comunitatea europeană.
În această sesiune, studenții au aprofundat concepte și practici esențiale referitoare la:
• aplicarea principiilor de integritate în procesul de învățământ;
• respectarea normelor privind proprietatea intelectuală și prevenirea diverselor forme de abateri academice;
• identificarea și gestionarea situațiilor de risc, precum conflictele de interese, favoritismul sau alte practici neetice;
• mecanismele instituționale de raportare, investigare și sancționare a abaterilor, precum și strategiile eficiente de prevenire.
Cursul a avut un caracter aplicativ și interactiv, fiind conceput în vederea promovării şi consolidării unei culturi a integrității academice prin conştientizare, educație a unui comportament etic, asigurând calitate şi credibilitate predării, învățării, evaluării şi cercetării.
Mulțumim formatorilor pentru profesionalism și studenților pentru implicare activă și interesul manifestat pe parcursul instruirii.
Ne exprimăm aprecierea pentru contribuția adusă la consolidarea unei culturi universitare fundamentate pe onestitate, transparență și respect reciproc.
#USC #IntegritateAcademică #Etică #FormareStudenți #UniversitateaDinCahul #Educație #Responsabilitate #Transparență
A doua zi a cursului „Etică și Integritate Academică”
Distribuie pe rețele sociale:
Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email