Hot news:

Studenții vorbesc despre învățământul din Republica Moldova

Recent, Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învățământul Profesional, a lansat un apel de participare a tuturor studenților la concursul de eseuri consacrat Zilei mondiale a Calității. Unul din câștigători este studenta Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, facultatea de Economie, Inginerie și Științe aplicate, gr-BA-1701-Alina -Mirela Oancea. Mai jos publicăm eseul ce a adus participantei la concurs locul 3.

De există vreo branșă în cadrul căreia calitatea poate fi, totuși, ignorată, atunci sigur aceea nu e învățământul: „Ceea ce facem astăzi determină ceea ce vom fi într-un viitor îndepărtat și dacă opera noastră este greșită, timpul va spori greșeala noastră fundamentală, pentru a ne pedepsi ca pe niște îndrăzneți ce n-am ținut socoteală de natura omenească și de adevăratele noastre probleme intelectuale. Energia morală și intelectuală, această supremă forță de rezistență și existență a poporului, firește că atârnă de la reforma învățământului public și de la buna întrebuințare a timpului. Timpul e cel mai mare reformator.”  (Barbu Ștefănescu Delavrancea)

Ce prezintă astăzi învățământul, școala? O eclectică de regulamente, legi, stiluri de predare, forme de evaluare? Recent, am citit un articol ce a fost publicat în anul 1921, în care se discuta tradiția a trei curente, școli – Basarabeană-rusească, Bucovineană-nemțescă și cea Românească. Am înțeles că acel articol discuta situația apărută în învățământ după ce s-a ajuns la concluzia că este necesară o sintetizare, generalizare sau uniformizare a școlilor deja existente și formarea unei noi forme de învățământ. Să înțeleg că această sincronizare a durat nici mai mult, nici mai puțin – 2 decenii, apoi, iarăși am fost expuși unei noi reforme. Au mai urmat cinci decenii de stabilitate, care practic au pus baza unor tradiții. Din 1989, apoi din 1991 (am aflat din spusele părinților) a pornit un nou val de reforme care nu se liniștește deja al 26-lea an.

Toate astea m-au făcut să cred că schimbările tot mai frecvente în sfera învățământului au ajuns la punctul în care ți-ai dori să se oprească: fie sunt inutile, fie nepotrivite. Problema școlilor, în general, deși ar părea nostim, e că nimeni nu le iubește pentru scopul lor, ci pentru faptul că, aici, oricine are o șansă de a-și face un prieten.

Amintirea oricărui absolvent (mai nou Alumni), mai mult sau mai puțin cult, împărtășește aceeași alură nostalgică, îmbinată cu un iz de vopsea proaspătă ce obișnuia să bântuie coridoarele școlii. Însă mintea umană are o proprietate ciudată de a păstra în amintire experiențele frumoase și de a le lăsa în umbră pe cele mai puțin plăcute: cine își mai amintește de o adunătură de omuleți de tot soiul, dar cam de aceeași vârstă, cu toții impuși să asculte și să privească îngoziți spre nobila doamnă furioasă cu ochelari din fața lor? Doar în cazuri excepționale, când existența însăși îți pare mizerabilă, amintirile negre de demult îți dau târcoale. Iluzia tragicului pornește de la faptul că tu, în calitate de elev și ucenic, ești obligat să șezi într-un scaun jumătate de zi, cu ochii pironiți în tablă și să scrii. Dacă te-ai născut norocos, uneori mai ai și ocazia să tremuri de frică atunci când îți auzi numele citit din lista Preamăritului Catalog. Și cunoaștem cu toții ce urmează de ești prins nepregătit. Spre fericirea generațiilor de azi, nimeni nu are dreptul să te amenințe cu Sfântul Nicolae, însă mai avem, totuși, câțiva nonconformiști care iubesc să apeleze la disciplinare. Un copil supus disciplinării sistematice nu va iubi niciodată școala. Cum rezolvăm problema asta?

Dacă ar fi să luăm exemplul celui mai performant sistem de învățământ din lume – al Finlandei, învățarea se bazează pe experimente, practică și lectură, stimulând înțelegerea, ci nu memorarea mecanică a informației. Modul de reținere și de expunere a informației variază de la o persoană la alta. Problema fundamentală este că învățarea e de o natură dominant epistemologică, ignorând adesea importanța cunoașterii empirice, dar și pe cea a creativității. De aceea, aprecierea prin note ar trebui evitată la capitolul Povestirea temei. În schimb, profesorul poate aduce câteva obiecții legate de corectitudinea exprimării și sugestii pentru un discurs mai bun. În mare parte, teoria complică lucrurile simple: oamenii pur și simplu nu au capacitatea de a observa legătura dintre fenomenul fizic și schițele din caiet copiate de pe tablă. Ei nu-și pot stabili o coerență a ceea ce vor să spună.Cea mai simplă soluție ar fi stabilirea unui echilibru între teorie și experiență reală: numărul de ore în laboratoare dotate cu echipament special – sporit, iar volumul informației destinate studiului individual – redus, fiindcă memorarea mecanică nu are un efect pe termen lung, iar evaluarea ar fi mai eficientă sub forma testului-grilă.

Evident, eficiența trebuie să privească spre instructori. Profesia de instructor, dascăl ori profesor ar trebui să devină, cel puțin, la fel de importantă ca și cea de doctor sau de judecător. Considerând că majoritatea dascălilor din țara noastră au ajuns în această funcție din nevoie sau din întâmplare, se cere un control mult mai riguros asupra competenței acestora. Un factor extrem de important e cel psihologic: s-ar cuveni ca pedagogul să posede un autocontrol permanent, să realizeze că cercetarea comună asupra unui subiect necunoscut e mult mai eficientă decât inducerea în eroare prin informații false ori speculații. Recompensa, bine-nțeles, trebuie să acopere timpul și efortul investit în muncă.

Viața e formată din alegeri, iar învățământul are scopul de a ne pregăti pentru viață, ceea ce înseamnă că și aici alegerea ar trebui să constituie o prioritate. Nu e suficient ca liceul să ofere un profil uman și unul real. Unii pot avea dorința de a poseda cunoștințe mai vaste atât în istorie cât și în matematică, alții pot considera fizica ori literatura ca fiind discipline inutile. De aceea, elevul de liceu are nevoie de oportunitatea de a-și alege singur disciplinele pe care vrea să le studieze. Această problemă a fost abordată ocazional de către foștii mei colegi de liceu și chiar ideea prezentată mai sus este rezultatul unui mic sondaj involuntar cu privire la natura repartizării disciplinelor de studiu.

Un alt aspect ce necesită o atenție deosebită  în Republica Moldova este faptul că cetățenii ar trebui să învețe respectul reciproc și comportamentul în societate, bunele maniere fiind înrădăcinate încă din faza de formare a personalității.Implementarea valorilor înalte și a principiilor nu ar trebui limitată doar la cei șapte ani de acasă. Clasele primare se vor axa pe însușirea bunelor maniere și a valorilor spirituale, însă nu vor ignora învățarea lucrurilor elementare ca cititul, scrisul, adunarea etc. Toate astea vor fi aduse la o formă ușor simplificată, pentru a fi dezvoltate ulterior în clasele gimnaziale. Iar pentru ca individul să conștientizeze importanța unui mediu curat și îngijit, instituțiile vor stimula participarea în diverse proiecte, vor stabili un set de reguli prin care fiecare își va asuma, de mic, responsabilitatea pentru ceea ce lasă în urma sa. De exemplu, în școli, elevii vor fi responsabili de curățenia auditoriului. Astfel, ei își vor respecta propria muncă și nu vor permite ca sălile de clasă să ajungă într-o stare deplorabilă.

Deseori se discută problema codului vestimentar și, mai ales, necesitatea de a impune uniforma. Situația noastră economică generală ne spune că nu toți își permit procurarea periodică a câtorva schimburi de uniforme. Apoi, calitatea învățământului nu evoluează prin uniforme, ci prin egalitatea și dreptatea față de oameni. Tot mai mulți încearcă să creeze condiții de adaptare pentru copiii cu dizabilități și e o cauză absolut onorabilă, dar cum rămâne cu cei orfani? Nu sunt și ei oameni care merită să fie incluși în societate? Școlile-internat izolează automat copiii orfani de ceilalți. De ce un orfan nu poate învăța la o școală normală? Școlile-internat ar trebui să devină casa lor părintească, un loc de recreare, nu o rutină obligatorie sub strictul control al supraveghetorilor.

Învățământul din Republica Moldova, deși nu este cel mai ineficient, are nevoie de o restructurare completă, ceea ce presupune investiții imense. Inovația ne bate la ușă, însă nu-i deschide nimeni pentru că nimeni nu are curajul. După 26 de ani de independență încă n-am învățat autogestionarea. În tot ansamblul nostru de concepții mai persistă încă reminiscențe ale dominației comuniste. Partea bună e că nu mai suntem obligați să suferim în tăcere de erorile sistemului, ci avem tot dreptul să participăm la îmbunătățirea lui. Cu pași mărunți înaintăm spre progres, căci Timpul e cel mai mare reformator.

Alina – Mirela Oancea,
Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate, 
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu din Cahul
sursa. anacip.md

Share links: