Hot news:

Conferința Științifică „BASARABIA DE LA AUTONOMIE ADMINISTRATIV-CULTURALĂ LA REPUBLICĂ INDEPENDENTĂ”

conferita cahulÎn data de 30 noiembrie 2017, s-a desfășurat Conferința Științifică „Basarabia de la Autonomie administrativ-culturală la Republică independentă” în contextul sărbătoririi Centenarului Sfatului Țării, primul organ legislativ din istoria Basarabiei. Acest eveniment a fost organizat de către membrii Laboratorului de Istorie Locală a Universității de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, în parteneriat cu Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei și Centrul de Cultură și Istorie Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova. La eveniment au participat profesori și studenți de la Facultățile de Științe Sociale și Pedagogice, dar și de la Facultatea de Drept și Administrație Publică.
În deschiderea Conferinței a venit cu un cuvânt de salut, prorectorul Universității de Stat „B.P. Hasdeu ”, dr. conf. univ. Cornea Sergiu, care a menționt despre importanța Sfatului Țării ca organ reprezentativ al basarabenilor în contextul anarhiei în cadrul Armatei Țariste și adoptarea rapidă a o seriei întreagă de acte menite să democratizeze societatea, culminând cu Unirea de la 1918.
Domnul Director al Institului de Istorie al AȘM, dr. hab., prof. univ. Gheorghe Cojocaru, la rândul său a accentuat despre faptul că toți cei prezenți la Conferință sunt deja o parte a istoriei pentru faptul că au participat în cadrul serbării Centenarului înființării Sfatului Țării, dar și despre importanța acestui organ legislativ în evoluția ulterioară a Basarabiei de la gubernie țaristă la republică independentă și ulterior a votat Unirea cu România, evenimente care s-au desfășurat într-o perioada foarte scurtă de timp.
În prima sesiune au prezentat comunicări:
• Dr. hab. prof. univ., Gheorghe Cojocaru, Institutul de Istorie al AȘM „O privire asupra Revoluției Ruse și Sfatului Țării la o sută de ani distanță”
• Dr. hab. prof. univ., Ion Șișcanu, Institutul de Istorie al AȘM „Sfatul Țării – călăuza Basarabiei de la gubernie rusească la republică independentă”
• Dr. conf. univ. Vitalie CIOBANU, directorul Centrului de Istorie și Cultură Militară al MApRM „Semnificațiile istorice ale Congresului militar moldovenesc (20-25 octombrie 1917)”
• Dr. conf. univ., Ion Ghelețchi, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, „Recunoașterea Sfatului Țării ca autoritate supremă în Basarabia”
• Lect. univ., Liudmila Chiciuc, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, „Cu privire la administrarea Basarabiei în perioada autonomiei și independenței (octombrie 1917 – martie 1918)”
• Asist. univ., Oleg Danilceac, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, „Aspecte din activitatea Directoratului Justiție și Culte 1917-1918”

În cadrul celei de-a doua sesiuni au avut loc două lansări de carte:
a) Vitalie Ciobanu „Congresul Militarilor Moldoveni: 20-27 octombrie 1917. Studiu și culegere de documente” apărută la Chișinău, 2017, culegere care lansează în circuitul științific o serie întreagă de documente selectate din diverse arhive cu referire la crearea și activitatea Congresului Militar Moldovenesc.
b) Valeriu Popovschi, „Biroul de organizare a Sfatului Țării. Republica Democrată Moldovenească”, monografie apărută sub editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2017, menită să familiarizeze publicul larg cu principalele aspecte ale activității Biroului de organizare a Sfatului Țării, dar și un al doilea studiu Republica Democratică Moldovenească care activat în perioada 2 decembrie 1917-27 martie 1918, RDM fiind interpretată în istoriografia de specialitate sub diferite aspecte.
La final au fost donate Laboratorului de Istorie Locală mai multe numere ale revistei „Cohorta”, monografiile: „Eroii de la Nistru” și „Istoria Armatei Naționale a Republicii Moldova” de către Centrul de Istorie și Cultură Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, cât și o expoziție temporară „Basarabia în Primul Război Mondial”, care va fi prezentată publicului larg în viitorul apropiat.

DSC_0241

DSC_0251

DSC_0257

DSC_0258

DSC_0259

DSC_0266

DSC_0263

DSC_0255

DSC_0283

Share links: