Hot news:

Concursul Național al Tinerilor Juriști

20190403_201349În perioada 2-22 martie 2019 am avut oportunitatea de a participa la Concursul Național al Tinerilor Juriști, organizat în parteneriat de Compania de consultanță juridică ,,Brodsky Uskoc Looper Reed & Parteners”, Institutul Național al Justiției, ELSA Republic of Moldova și The American Chamber of Commerce în Moldova. Dintre cei 60 de studenți de la facultățile de drept din Republica Moldova care s-au înscris la conscurs, doar 12 participanți au ieșit în finală iar conform punctajului acumulat pe parcursul celor trei etape, au fost desemnați 6 cîștigători – 3 pentru Echipa de Drept Civil și 3 pentru Echipa de Drept Penal. Cu mult efort, sîrguință, răbdare și perseverență, dintre cei 6 finaliști ai echipei de Drept Civil, eu am reușit să mă clasez pe al doilea loc, fapt de care mă mîndresc nespus de mult.

Principalul motiv pentru care m-am înscris la acest concurs a fost curiozitatea și dorința de a-mi încerca propriile puteri. Deși inițial aveam dubii în privința participării la concursul respectiv, astăzi, cu certitudine pot afirma că a fost o decizie corectă. Cel mai prețios lucru pe care l-am obținut ca urmare a participării la concurs este experiența – o experiență frumoasă pentru mine, inedită, cu totul specială. Nu poți cunoaște și aprecia cu adevărat aptitudinile și capacitățile cu care ești înzestrat decît prin comparație, exersînd și aplicînd în practică ceea ce cunoști și posezi.

20190405_072411Concursul s-a derulat în trei etape, iar pentru a face față tuturor sarcinilor înaintate și pentru a lua, în final locul doi, a fost necesar să depun mult efort și să aplic cunoștințele pe care le-am acumulat pe parcursul anilor de studii la facultate, motiv din care vreau să aduc sincere mulțumiri profesorilor care au contribuit la dezvoltarea mea ca personalitate. În special, țin să-i mulțumesc domnului avocat, lector universitar, Todorov Maxim care m-a stimulat să particip la concursul respectiv și care mi-a oferit susținerea și încurajarea de care aveam nevoie cel mai mult. ,,Încercarea, și atunci când nu reușește, e o școală” (George Coșbuc). Anume cu acest mesaj vin către toți studenții pe care vreau să îi îndemn și să îi încurajez să profite de orice ocazie de a participa la asemenea evenimente întrucît numai astfel îți poți descoperi și perfecționa adevăratul Eu.

 

Gricenco Dana,
studenta Facultății de Drept și Administrație Publică, Specialitatea Drept,
anul III.

INJ_12.03.2019 et. II concurs 6 INJ_22.03.2019 concurs tineri juristi finala 8

Share links: